SANDULACHE BASCHET ACADEMIA este o persoană juridică română, de drept privat, autonomă, apolitică, neguvernamentală, fără scop patrimonial, care se declară asociație cu activitate la nivel local și național.
NU suntem constituiți ca și club sportiv sau asociaţie sportivă afiliată la Federaţia Română de Baschet sau Asociația județeană, respectiv a municipiului București cu scop în participarea în competiţiile organizate la nivel local, județean, regional sau național, de către acestea.
SUNTEM O ASOCIAȚIE ce are ca scop sprijinul sportivilor de performanță din baschetul românesc și implicit a cluburilor sportive din România, prin organizarea și desfășurarea de activităţi de dezvoltare, perfecționare și promovare, pentru copii și tineri, în ramura sportivă baschet. Totodată, ne dorim realizarea de obiective educaționale și îmbunătățire continuă a procesului de instruire și educare al sportivilor sau al antrenorilor, cu scop în obținerea de rezultate individuale sau de echipă la competițiile la care participă structurile sportive (cluburi sau asociații sportive) unde aceștia sunt legitimați sau angajați.
Activitățile propuse de noi prin programele de pregătire sunt orientate în principal pentru sportivul legitimat la un club (sportiv de performanță), ca acesta să aibă posibilitatea de a se antrena pe perioada unui an, ÎN PLUS față de numărul de antrenamente dispus de clubul unde este legitimat, astfel crescând șansele acestuia de a performa ca individ, dar și să fie un real sprijin pentru echipa clubului său.
