Părinți

Programul ”Părintele … sprijin, susținere, implicare”

 

SANDULACHE BASCHET ACADEMIA își propune ca în perioada de desfășurare a programelor de pregătire (iarnă, toamnă, primăvară, vară) să organizeze una sau mai multe întâlniri cu părinții sau persoanele interesate în a discuta pe diferite teme legate de jocul de baschet și domenii conexe.

Legat de tema sau temele de discuție, se va proceda în felul următor:

  1. Părinții și/sau persoanele interesațe, vor transmite temele ce doresc a le discuta, precum și data pe care o preferă (zi de sâmbătă sau duminică) la adresa de e-mail: contact@sbacademia.ro;
  2. Membrii SANDULACHE BASCHET ACADEMIA vor alege 1 sau 2 teme din cele transmise (în funcție de complexitate;
  3. Comunicarea temelor alese spre a fi discutate, precum și persoanele (membrii sau invitați ai academiei) care vor susține aceste discuții, vor fi comunicate prin intermediul paginii oficiale a academiei, precum și la adresele de e-mail ale părinților și/sau persoanelor interesate;
  4. Membrii sau invitații SANDULACHE BASCHET ACADEMIA vor purta discuții cu părinții și/sau persoanele prezente (în funcție de tema aleasă).

Aceste discuții libere au rolul de a sprijini părinții și/sau persoanele interesate, în liberul dialog despre baschet și jocul de baschet pentru o mai bună înțelegere a acestuia.

SANDULACHE BASCHET ACADEMIA își rezervă dreptul de a iniția organizarea pe diferite teme de interes, de discuții/întâlniri despre orice temă de interes general al părinților și/sau persoanelor interesate în sprijinul care trebuie acordat pentru dezvoltarea unui copil ce a pornit pe drumul performanței.

Formular înscriere