ARBITRUL, a fost și rămâne ”eterna” parte a unei discuții între persoane care se află pe teren, pe bancă, în tribune, în fața televizorului sau ulterior jocului, în parc la aer curat, la o bere cu prietenii, la o pauză printre zonele de lucru ale unei conferințe, fiindcă fără ca acest lucru să fie ceva ”dorit”, este totuși un element aproximativ egal ca importanță cu un sportiv într-un joc. Indiferent de ramura sportivă, arbitrul este persoana necesară desfășurării unui joc, ba chiar fără acesta nu se poate ”auzi fluierul de…
Read MoreAutor: ad
Babybaschet sau Seniori ?
În orice domeniu de activitate este foarte important ”drumul” parcurs de un copil, ce devine tânăr, apoi adult și spre final senior, drum ce este ”preărat” cu etape de dezvoltare pe care noi trebuie să le avem în vedere atunci când ne stabilim obiectivele pe termen lung, iar în baschet sau orice sport, un COPIL își dorește să ajungă să câștige Liga Națională de Baschet, Euroliga sau O MEDALIE la Campionatul european și/sau mondial de SENIORI. În ultimii ani au fost dezbateri din ce în ce mai ”aprinse” legat de…
Read MoreVARA, anotimpul INDIVIDUALIZĂRII
Urmare articolului ”MICHAEL JORDAN. De ce VARA ?”, am primit câteva întrebări legate de ce considerăm noi că este atât de importantă pregătirea INDIVIDUALĂ din timpul vacanței de vară de doar 2 luni, când de fapt copii (sportivii) se pregătesc celelalte 10 luni la club, aceasta fiind considerată pregătirea cea mai importantă a sportivului atât din punct de vedere individual, cât și colectiv. Răspunsul nostru la această întrebare (repetată) îl regăsiți în rândurile de mai jos. INDIVIDUALIZARE în timpul anului competițional În timpul anului competițional sportivul la nivel de…
Read MoreMICHAEL JORDAN. De ce VARA ?
Dacă iubești BASCHETUL, nu poți să nu fii astăzi în fața televizorului, urmărind primele 2 seriale din ”MICHAEL JORDAN – Cântec de lebădă”, un documentar extraordinar despre viața unuia din cei mai mari jucători de baschet ai lumii. SANDULACHE BASCHET ACADEMIA nu a ratat primele două episoade, așa că nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că în liceu (Laney High School), Michael Jordan a fost refuzat la probele pentru a face parte din echipă, așa că s-a întors acasă dezamăgit, dar și bucuria noastră că ”AIR JORDAN” a ales…
Read More