SANDULACHE BASCHET ACADEMIA a purtat discuții privind colaborarea cu domnul Andrei CĂPUȘAN, încă din luna decembrie a anului trecut. Acesta este unul din foștii sportivi de valoare ai baschetului românesc și din anul 2014 cu activitate în antrenorat, aprofundată în mod special pe pregătirea individuală a copiilor, sportivilor și nu numai, la nivel individual. Ne-a prezentat că s-a axat în ultimii ani pe pregătirea fizică a sportivilor obținând de asemenea și acreditări în acest sens, dar și faptul că a desfășurat activitate privind pregătirea tehnică individuală în jocul de baschet, lucruri ce ne-au determinat să îi propunem colaborarea cu academia noastră.
Ne-a bucurat să observăm deschiderea acestuia către proiectul nostru de sprijin al ”oamenilor din baschet” (sportivi, antrenori, arbitri, specialiști, părinți și alte persoane interesate), un sprijin ce reprezintă investiția ”acestora în ei” prin intermediul academiei noastre, și totodată ne-a făcut o deosebită plăcere să obervăm că acesta răspunde pozitiv propunerii noastră de a colabora.
Vă relatăm mai jos mesajul antrenorului SB Academia, Andrei CĂPUȘAN, către dumneavoastră:
”De-a lungul timpului, ca sportiv, ulterior ca antrenor, dar și în viața de zi cu zi, m-am ghidat după un citat preferat și anume – Am urât fiecare minut al antrenamentelor, dar mi-am spus «Nu renunța! Suferă acum și trăiește restul vieții tale ca un campion» – Muhammad Ali.
Îmi place că doriți să readuceți aminte dorința, speranța și pasiunea în rândul celor care visează la performanță, de aceea consider ca ar trebui să colaborăm de acum înainte. Prin această idee de proiect avem o șansă, împreună, de a-i determina să se descopere și să reușească să devină cea mai bună variantă a lor. De ce nu, chiar campioni !
Sandulache este un nume cunoscut și apreciat la nivel național de ani de zile în baschet, iar această colaborare va aduce pentru mine, ca antrenor, o experiență nouă și benefică. Ștefan SANDULACHE a fost unul dintre antrenorii români care au avut rezultate în baschet la nivel de juniori, atât la fete cât și la băieți, dar consider că experiența mea de baschetbalist profesionist cât și anii petrecuți ca antrenor și antrenor personal, m-au înzestrat cu multe cunoștințe baschetbalistice și de pregătire fizică pentru a aduce plus valoare programelor de pregătire ale academiei.”
”M-am alăturat totodată proiectului SANDULACHE BASCHET ACADEMIA fiindcă nu este proiectat ca un business, ci orientat spre învățare, acumulare cunoștințe și deschidere față de ceilalți participanți ai jocului de baschet. Cu alte cuvinte pasiunea este înainte de bani, iar acest lucru nu poate aduce decât rezultate”
Decizia noastră de a discuta cu domnul Andrei CĂPUȘAN a fost luată și în contextul faptului că SANDULACHE BASCHET ACADEMIA își dorește să colaboreze cu persoane ce au activat în baschet (foști sau actuali sportivi, antrenori și alți specialiști), dar care NU SUNT angrenați în activitățile unui club sportiv și/sau asociație sportivă, indiferent că aceștia conduc sau nu echipe ale clubului respectiv în campionatele organizate de FRB și/sau de către Asociațiile județene, respectiv a Municipiului București pe ramura de sport Baschet.
